“Stay here with me. We’ll start a jazz band.”

St James’s Park

Londra e mi-nu-na-tă. Case suburbane de un farmec domestic, cu mulţi indieni mişunând primprejur, centrul cu frenezia occidentală, parcul cu veveriţe şi lebede negre, music-hall-uri şi autobuze supraetajate cu locurile din faţă mereu ocupate, maratonişti şi taxiuri negre autoritare, domnişoare cu accent afectat dar delicios, Freddy Mercury gigant şi un Eros mărunţel, The London Paper dat aproape la fiecare pas de oameni insistenţi, tineri susţinând pancarte publicitare, ploaie, soare, ploaie, avioane şi nori. Abia aştept să vă povestesc. : )

Off to see the London tourists never get to see.

Iar ca să vă ţină de urât va fi aici Kate Nash. I wish without me your heart would break. Basically..

Click: Kate Nash - The nicest thing

You got me begging you for mercy, na na na + we’re ready for the floor : )

Ziua 2 a Conferinţelor din cadrul Olimpiadelor Comunicării, ţinute în spaţiul formal şi somptuos al Casei Poporului, a tocat subiecte precum campaniile de PR (comercial, politic), eticheta publică în politică şi cariera într-o agenţie de comunicare. Deşi aveam în plan să merg la toate cele trei, schimbările bruşte de atitudine, fiecare cu propriul set de combinaţii de haine şi maniere de expresie capilară au determinat participarea mea la doar ultimele două (cu un plus de jumătate de oră câştigat pe banca din Parcul Izvor, terminând Antichrista de Amelie Nothomb, într-o atmosferă soare-nor extraterestru de schimbătoare).

Ştampila de pe frunte - primul pas spre nemurirea politică

Discuţia, aducând pe eşafodajul dezbaterilor o panoplie de feţe ale caraghioslâcului politic, precum Bogdan Olteanu (”finul lui Tăriceanu”), Adriean Videanu (”primarul bordură”), Codruţ Sereş, Ludovic Orban (”cântăreţul”), Victor Ponta (”băiatul lui Năstase”), sub oblăduirea lui Victor Ciutacu (”tonomatul cu fise”), şi-a propus să dumirească privind marja de importanţă pe care comunicarea politică o are pentru imaginea unui politician. După şirul de scurte prezentări ale politicienilor, uneori dătătoare de zâmbete (Videanu: “bordura e un element de design al străzii”; Ponta: “Nu ştiu dacă lui Videanu i-a fost rău ca primar, nouă ne-a fost”; Orban [mucalit]: “Da, cânt, şi ce dacă?”; Sereş şi relatarea poznei în care Orban i-a unduit vizual soţia la trecerea de pietoni; Olteanu: “Mai bine oligarf decât oligofren”), alteori emiţând lucruri de bun-simţ (Videanu: Mass-media trece cu vederea aspectele pozitive, precum inaugurarea recentă a primului teatru după 1989, Metropolis; Orban: Depăşirea etichetelor negative false se face prin expuneri directe; Olteanu: Etichetele sunt bune sau rele, uneori pot ajuta), a urmat un ping-pong de întrebări şi răspunsuri, multe pierzând din vedere esenţa conferinţei şi migrând de la o discuţie despre comunicare la una despre politică.

Reţinem că:

Ponta: Partidul trebuie sensibilizat să ia în considerare afinităţile publicului (la o întrebare legată de impactul pe care plecarea lui Oprescu o va avea asupra imaginii partidului).

Olteanu: Votul uninominal nu dezavantajează oamenii noi, dimpotrivă. Cei vechi au un bagaj de imagine negativ care le poate ridica probleme.

Ponta: Nu e greu să fii tânăr în politică, e greu să nu devii ticălos.

Olteanu: Memoria publică e de scurtă durată (vezi Chirac şi revenirea sa după ce fusese catalogat drept un ratat politic, Iliescu şi îmbrăţişarea lui de către electorat în 2000, după 4 ani). Tinerii nu au nevoie de ajutorul celor mari, ci de cel al alegătorilor.

Ponta: Importantă e echipa. Extensia politicii în monden are greutate (ca răspuns la afirmaţia unei studente care dezvăluia crudul adevăr: generaţia tânără cunoaşte politicienii tineri mai degrabă din revistele de monden).

Olteanu: Nu există politică fără comunicare în politică, nu există politică în abstract. Temele de campanie electrorală se schimbă prin introducerea uninominalului, prin specializare mai puternică, prin plierea pe specificul local / dorinţele electroratului (parc, borduri, pieţe) — aflate prin sondaje sau discuţii individuale. Credibilitatea va face diferenţa. Va adopta un blog ca unealtă de comunicare doar când va fi în opoziţie, aflându-se la putere ar canaliza înspre el şi umorile cauzate de nemulţumirile oamenilor faţă de colegii săi de putere, nu ar fi un loc de comunicare autentică.

Sereş: Blogul are avantajul comunicării, însă lipsa de timp poate fi un impediment în instituirea unuia.

Ciutacu: Blogul umanizează imaginea politică (Năstase).

Conferinţa s-a încheiat cu moderatorul Ciutacu expulzând opiniile sale la adresa lui Băsescu (ca politician, nu ca om, a ţinut să precizeze), cuvinte precum mitocan sau element nociv fiind aplaudate fervent de către pisoiaşii din sală.

Drumuri de carieră într-o agenţie de comunicare

Cu ceva mai mult potenţial de relevanţă pentru profilul evenimentului şi pentru interesul celor din sală, ultima conferinţă a adus laolată reprezentanţi ai câtorva dintre agenţiile de comunicare din România: Crenguţa Roşu (DC Communication), Sorana Savu (Premium Communication), Radu Ionescu (Kinecto), Roxana Dumitru (Leo Burnett), Alexandru (McCann Erickson) - al cărui nume nu l-am reţinut în formă de protest — interior, dar vehement, cu pumnii mici lovind aerul, tot tacâmul — faţă de absenţa neaşteptată a lui Andrei Cohn de la Cohn&Jansen / Ashley&Holmes [boo, Cohn, boo-hoo!], sub instrucţiunile necruţătoare ale moderatoarei Bogdana Butnar (McCann Erickson), care avertiza înainte de conferinţă, pe contul său de twitter, că plănuieşte să nu fie drăguţă cu audienţa [s-a dovedit totuşi a fi o tipă carismatică].

Discuţia a încercat să contureze un drum al posibilităţilor pentru tânărul care are în minte destinaţia unei agenţii de comunicare, consultanţă, publicitate / PR. S-a pornit de la prezentarea specificului fiecărei agenţii în parte, prilej cu care s-au derulat în faţa noastră structuri interne, oportunităţi, intrânduri ale industriei de comunicare.

Minutele s-au derulat sumar astfel:

Roxana Dumitru: Creaţia e un job greu, implică multe iţe ce trebuie împletite cu rost, precum input pe strategie, selectarea regizorului şi castingului, stabilirea fezabilităţii propunerii. Misiunea Leo: Să construiască poveşti de succes. Poveste de succes: Prigat. Fairytale gone bad: Elite.

Radu Ionescu: Interactivul e o industrie tânără, bine cunoscută de cei aflaţi la început de carieră, cu şanse mari de promovare în sânul ei.

Sorana Savu: Structura agenţiei e orizontală, nu există ierarhii. Sunt disponibile doar trei titluri de aşezat pe cartea de vizită: Junior Consultant, Consultant, Senior Consultant, separate de ani de experienţă şi abilităţi câştigate. Se pune accent pe responsabilitate, pe independenţa de decizie a consultantului. Alegerea clienţilor se învârte pe o roată cu 3 zimţi: oamenii, brandul, banii. Un consultant scrie enorm şi citeşte monstruos, trebuie să aibă o scriitură impecabilă şi versatilă, adaptabilă, să nu fie străin de curiozitate, discernământ, iniţiativă, bun simţ sau umor.

Şi câteva frânturi de idei ciugulite din dialogul tineri - agenţii:

În agenţii de acest profil, experienţa poate fi sinonimă cu uzura.

Aplicanţii la diferite posturi se fac uneori blamabili de erori precum apelarea la semi-preparate legate de CV şi scrisori de intenţie, eşuând să transmită imaginea lor autentică, subordonarea la răspunsuri prefabricate, nestăpânirea unui rotocol de informaţii relevante privind agenţia la care aplică.

Ideea de voluntariat nu e mult alintată (lipsa de timp ar atrage o abordare superficială din partea agenţiei), precum nici cea de slujbă part-time (nevoia de a fi oricând disponibil pentru client).

Avantajele implicării într-o agenţie, iar nu lucrul direct la client, în sectorul similar, se construiesc pe idei precum expunerea la mai multe domenii şi proiecte, informaţii variate în scurt timp (experienţă transferabilă), jonglare între domenii, promovare facilă, viitoare decizii de slujbă făcute în cunoştinţă de cauză, lipsa presiunilor care altfel s-ar regăsi în contactul intim, din interior, cu o companie.

Ca o idee sumatoare, fiecare invitat a enunţat câte un cuvânt definitoriu pentru profilul candidatului ideal, rezultând o corolă de cuvinte magice pentru cei dornici să dezvolte o “carieră comunicativă”: pasiune, discernământ, conturare interioară.

THE END

Un documentar pe care trebuie să-l vedem. Dacă nu pentru candoarea, emoţia şi mesajul entuziasmant, măcar pentru ironia aproape sadică a lucrurilor.

Young @ heart

Şi un Coldplay un pic altfel.

Fix you

Motivul pentru care acum câteva zile mă hlizeam cu Constantin la o ora de Sisteme de Programare in Timp Real (am mai spus-o, repet pentru efect dramatic: SPTR - not as fun as advertised). Et voila geek humour. : )

imagine de aici

Puţin din candoarea Lisei Ekdahl. Puţin din duioşenia înfăţişării Patriciei Kass. Ceva din extravaganţa lui Roisin Murphy. Lykke Li.

I think I’m a little bit..

“You need to let go of the idea that there is always something to learn from failure or that you can always build and duplicate your success. Get ready for your next great success by letting go and bouncing.”

Strive for Minimal Achievement (click for download), Barry J. Moltz

Un proiect de suflet: www.postsecret-ro.blogspot.com

În urmă cu ceva vreme, o parte dintre utilizatorii anumitor reţele de telefonie mobilă primeau sms-uri care invitau la participarea într-un soi de promoţie, ce necesita reîncărcări ale cartelei şi care într-un final s-a dovedit a fi o imensă păcăleală păguboasă pentru destinatar. E surprinzător cum simţul băşcăliei (devenit reacţie alergică) şi instinctul naţional de apărare împotriva ţepelor au putut sucomba în faţa unui asemenea scenariu facil. Toate semnele erau acolo: exagerarea, expeditorul dubios, aerul misterios-suspect.

Însă nu întotdeauna loviturile sunt flagrante în direcţia falsităţii lor. Uneori, subtilitatea merge sub pragul tău de suspectare şi aluneci într-o înşelăciune de care ajungi să te dumireşti doar când e prea târziu. De curând, un virus de natură asemănătoare a cuprins o parte a comunităţii online. Şi nu mă refer la virus ca la înşiruirea de biţi care îţi dă sistemul peste cap, dar ca la intenţia umană distructivă care se răspândeşte hrănită de naivitatea utilizatorilor online. Totul a pornit de la un site de phishing http://gedichtensite.nl/yahoo/index.html (pagină web identică cu pagina de logare Yahoo Mail, însă în spatele căreia se ascunde un formular care îţi stochează username-ul şi parola pentru destrăbălări ulterioare). Destrăbălări ulterioare care s-au tradus prin apelarea prietenilor din lista personală de Messenger în numele tău şi lansarea de rugăminţi pentru încărcarea unei cartele Orange cu 12 euro, pe un număr care aparţine unui prieten de-ai tăi.

Mesajul e limpede: grijă în manipularea informaţiei personale importante şi precauţie crescândă (iar mai punctual: crearea pe computerul personal a unui lacăt anti-phishing, un logo personalizat care vă asigură că pagina de logare Yahoo Mail este cea autentică). Ce rămâne e gustul unei dezamăgiri înfundate difuzate din gândul că există oameni care se ascund în spatele unui monitor, al unei şmecherii şi se simt gâdilaţi de victorii mărunte câştigate cu un cost uriaş. Costul aferent lipsei de încredere *în oameni* şi al alienării în mediul online, care formează doar macheta la scară mică a unei suspiciuni globale ce riscă să ne cuprindă, alterându-ne raporturile cu ceilalţi oameni şi îmbolnăvind o societate în care eşuăm tot mai mult să ne inserăm că într-o lume salubră, sigură, calmă.